Publicat: 30/07/2022
Excesul de fier, sau hemocromatoza, este o boală ereditară prin care absorbția de fier este mai mare decât cantitatea de care organismul tău are nevoie. Această absorbție în exces se pot produce la nivelul mai multor organe, în special la nivelul ficatului, inimii și al pancreasului.
Dacă hemocromatoza nu este diagnosticată și tratată la timp, fierul se poate acumula în organism șii poate cauza probleme grave. Unul dintre lucrurile pe care le poți face să tratezi hemocromatoza este să ții o dietă pentru exces de fier.
Fierul în organism
Ce este fierul și de ce ai nevoie de el
Fierul este un mineral de care organismul are nevoie pentru a crește și a se dezvolta. Acesta este folosit în special pentru a produce hemoglobina și mioglobina.
Hemoglobina este o proteină formată din globule roșii, care transportă oxigenul de la plămâni în restul corpului. De asemenea, mioglobina este proteina care furnizează oxigen mușchilor.
De ce prea mult fier în organism este periculos
Deși necesar bunei funcționări al organismul, dacă absorbția de fier este prea mare, acesta poate deveni periculos.
Persoanele care suferă de hemocromatoză pot dezvolta probleme grave de sănătate cum ar fi ciroza hepatică, cancerul hepatic sau diferite boli ale inimii.
Cauze și factori de risc
Cauze
Există două tipuri de hemocromatoză:
- hemocromatoză primară;
- hemocromatoză secundară.
Hemocromatoza primară este ereditară, adică se moștenește din familie. Dacă primești câte o genă care provoacă hemocromatoza de la ambii părinți, vei avea un risc mai mare de a face boala
Hemocromatoza secundară se poate dezvolta din cauza unor alte probleme de sănătate, precum:
- anemie;
- boli ale ficatului;
- dializă renală îndelungată;
- dependența de alcool;
- prescripțiile de pastile de fier sau injecții cu fier;
- multe transfuzii de sânge.
Factori de risc
Printre factorii care cresc șansele unei persoane de a avea hemocromatoză se pot număra:
- factorii genetici: a avea două copii ale genei hemocromatozei, poate crește șansele ca boala să apară;
- istoricul medical al familiei: dacă ai unul sau ambii părinți, un frate sau o sora cu hemocromatoză, îi cresc șansele să aibă boala;
- etnie: persoanele caucaziene, nord-europene au un risc mai mare de a dezvolta exces de fier. La persoanele de origine afro-americană, hispanică, asiatică și indiană americană, boala este întâlnită mai rar.
- sexul: excesul de fier afectează mai mult bărbații decât femeile. Acest lucru se datorează faptului că femeile pierd în mod natural sânge în timpul menstruației, iar pierderea de sânge reduce nivelul de fier din organism.
Simptome
Aproape jumătate din persoanele care suferă de exces de fier nu prezintă simptome. La bărbați simptomele încep să apară între vârsta de 30 și 50 ani. Femeile prezintă de obicei simptome după menopauză sau după vârsta de 50 de ani.
În primele stadii ale bolii, persoanele care suferă de hemocromatoză pot dezvolta simptome precum:
- oboseală;
- pierdere în greutate;
- dureri articulare;
- disfuncție erectilă;
- menstruație neregulată sau absentă.
Cu cât boala avansează și nu este tratată, mai pot apărea și următoarele simptome:
- durere abdominală;
- schimbări în pigmentația pielii (bronz sau gri);
- îngălbenirea ochilor;
- senzație constantă de sete;
- nevoie de a urina frecvent;
- pierderea părului;
- dureri în piept și dificultăți în a respiră;
- umflarea mâinilor și picioarelor.
Diagnostic
Hemocromatoza poate fi dificil de diagnostic deoarece simptomele sale sunt asemănătoare cu cele alor multe alte boli. Deoarece mulți dintre cei care suferă de hemocromatoză nu prezintă simptome sau le asociază unor alte afecțiuni, aceștia nu ajung la medic decât atunci când lucrurile se înrăutățesc.
Sunt unele teste generale care îi pot ajuta pe medici să diagnosticheze hemocromatoza precum:
- teste de sânge;
- teste hepatice;
- scanări RMN;
- teste genetice.
Dintre testele de sânge, doua tipuri pot detecta excesul de fier, chiar înainte ca primele simptome să apară:
- testul de saturație a transferinei serice;
- testul feritinei serice.
Aceste teste nu sunt însă de rutină, iar de obicei medicii le efectuează doar dacă pacientul are un părinte, un frate sau o soră cu hemocromatoză.
Tratament
Dacă hemocromatoza este diagnosticată și tratată devreme, există speranța la o viață normală. Totuși hemocromatoza nu dispare și va trebui să faci teste de sânge regulate, tratamentul continuând de obicei pe viață.
Printre cele mai folosite tratamente împotriva excesului de fier se numără:
Flebotomia
Flebotomia este principalul tratament pentru excesul de fier. Aceasta implică extragerea sângelui din organism. Procesul este asemănător ca atunci când se donează sânge.
Pentru început aproximativ un litru de sânge va fi îndepărtat o dată sau de două ori pe săptămână. Când nivelul de fier din organism va reveni la normal, vei avea nevoie de tratament o dată la două sau patru săptămânI, în funcție de cât de rapid crește iar nivelul de fier.
Chelarea
Chelarea este un tratament intravenos care utilizează o soluție ce conține diferite minerale, vitamine și un aminoacid sintetic (acid etilen diamină tetraacetic), care elimină moleculele toxice din organism. Acești agenți de chelare îndepărtează metalele grele, în acest caz fierul, din țesuturi, ca mai apoi acestea să fie filtrate în urină sau eliminate prin scaun.
Dieta pentru exces de fier
Pe lângă tratamentele clasice, alimentele pe care le consumi au și ele un rol important în tratarea excesului de fier. Deoarece mâncarea reprezintă principala sursă de fier a oamenilor, este important ca o dietă pentru hemocromatoză să conțină alimente care sunt sărace în fier.
Pe lângă consumul alimentelor cu un conținut scăzut de fier, trebuie să iei în calcul și alți factori dietetici care pot afecta dieta pentru exces de fier:
- tipul de fier: fierul hem (cel care se găsește în carnea roșie) este mai ușor de absorbit decât fierul non-hem (fierul din plante);
- vitamina C: fierul non-hem se absoarbe doar în prezența vitaminei C în organism;
- calciul: poate reduce absorbția de fier.
7 Alimente de consumat pentru excesul de fier
Fructe și legume
Fructele și legumele sunt o parte importantă a oricărui regim de alimentație sănătos. Deși spanacul este cunoscut pentru conținutul de fier ridicat, 100 de grame reprezintă doar 21% din doza zilnică recomandată.
Fructele de pădure, prunele, cireșele, merele și ceapa roșie conțin polifenoli care inhibă absorbția fierului hem, cel din carnea roșie.
Proteine slabe
Deși nu este nevoie ca persoanele ce suferă de exces de fier să evite proteinele de origine animală, este recomandat să alegi proteine animale care au niveluri scăzute de fier, precum peștele și puiul.
Cereale, fasole, nuci și semințe
Toate acestea conțin acid fitic sau fitat și sunt bogate în fibre, ceea ce reduce absorbția fierului de către organism.
Ceai și cafea
Ceaiul și cafeaua conțin taninuri, care sunt tipuri de compuși vegetali. Acești compuși pot reduce absorbția și biodisponibilitatea fierului.
Alimente bogate în calciu
Lactatele sunt surse sărace de fier. De exemplu, 100 de grame de lapte conține 0 mg fier, în timp ce 100 de grame de iaurt grecesc are 0.1 mg de fier.
De asemenea, lactatele pot scădea absorbția fierului din pastile.
Ouă
Ouăle conțin o proteină numită fosvitină care se leagă de fier și îl împiedică să fie absorbit în țesuturi.
Turmeric
Turmericul este un condiment tradițional indian. Este una dintre speciile de curcuma, plantă înrudită cu ghimbirul. Turmericul este eficient într-o dietă pentru exces de fier deoarece elimină fierul care este deja în celulele corpului și scade nivelul de feritină.
7 Alimente de evitat pentru excesul de fier
Carnea roșie
Carnea roșie conține fier hem, care este mai ușor de absorbit în organism. Cei care suferă de hemocromatoză pot mânca carne roșie însă este recomandat ca acest lucru să se întâmple cel mult o dată pe lună.
Fructe de mare crude
Pe lângă nivelul ridicat de fier, care reprezintă 115% din doza zilnica recomandată, fructele de mare crude, în special stridiile, pot conține o bacterie numită vulnificus, care se găsește în apa sărată caldă.
Această bacterie poate cauza vibrioză, iar persoanele care suferă de exces de fier, au mai multe șanse de a face o infecție sau de a avea complicații.
Vitamina C
Vitamina C poate crește absorbția fierului, ceea ce va face a nivelul fierului din organism să crească.
Alcool
Alcoolul poate cauza leziuni hepatice la persoanele ce suferă de hemocromatoză.
Zahăr
Alimentele și băuturile bogate în zahăr, în special siropul de porumb bogat în fructoză, pot crește absorbția fierului cu aproximativ 300%.
Semințe de susan
Semințele de susan sunt semințele cu cea mai mare cantitate de fier per 100 de grame. 100 de grame de semințe de susan conțin 14,6 mg de fier, ceea ce reprezintă 80% din doza zilnică recomandată pentru femeile adulte.
Suplimente de fier
Pastilele și injecțiile cu fier, multivitaminele care conțin fier și alimentele procesate îmbogățite cu fier sunt o cauză principală al unui nivel ridicat de fier în organism.
Complicații
Dacă hemocromatoza nu este diagnosticată și tratată la timp, fierul se poate acumula în organism și poate declanșa o serie de alte probleme de sănătate. Complicațiile excesului de fier pot include:
- probleme ale ficatului: ciroza, cicatrizarea permanentă a ficatului, este una dintre cele mai întâlnite boli care apar din cauza hemocromatozei netratate;
- cancer la ficat: cei ce suferă de ciroză, au șanse mai mari să dezvolte cancer la nivelul ficatului;
- diabet: din cauza problemelor care pot apărea la nivelul pancreasului;
- insuficiență cardiacă congestivă: atunci când se acumulează prea mult fier în inimă și organismul nu poate circula destul sânge;
- artrită: în cazurile severe de hemocromatoză, nivelurile ridicate de fier pot deteriora articulațiile.
Conspect
Hemocromatoza sau excesul de fier este o boală comuna care face ca fierul să fie stocat în exces în organism. Deși poate cauza probleme grave, există tratamente foarte eficiente, care îți pot da șansa la o viață cât de cât normală, mai ales atunci când este diagnosticata din timp.
Pe lângă tratamentele clasice precum flebotomia și chelarea, dieta pentru exces de fier are un rol la fel de important în stăpânirea cantității de fier stocată de către organism.
Tratamentul poate preveni daune ulterioare și poate inversa orice daună care este deja prezintă. Fără tratament afecțiunea poate provoca complicații grave și poate pune viața în pericol.